Terapia cu vitamine

Îmbinându-se în mod armonios şi cu alte terapii precum fitoterapia, apiterapia, homeopatia, helioterapia, talazoterapia şi multe altele, un tratament pe bazaă de vitamine constituie, astfel, o speranţă pentru multe persoane afectate de diverse maladii considerate a fi din punct de vedere al medicinei ortodoxe a fi netratabile şi nevindecabile, dar nu numai, deoarece se enunţă şi principiile fundamentale de alimentaţie şi de stil de viaţă care au drept rezultat o sănătate perfectă şi durabilă a individului.

Terapia care propune revitalizarea organismului prin consumarea acelor produse naturale, cultivate fără adjuvanţi artificiali, prin vitaminizarea organismului, a apărut şi s-a impus ca un remediu mjor în tratamentul şi combaterea proceselor degenerative ale îmbătrânirii, provocate de acumularea de toxine şi de formarea radicalilor liberi, printr-un aprot sporit de vitamine naturale, enzime proaspete şi principii naturiste esenţiale vieţii. Fructele şi legumele proaspete, precum şi sucurile obţinute din acestea au efecte spectaculoase asupracelulelor şi ţesuturilor uzate, şi cu efecte terapeutice deosebite în majoritatea bolilor organismului, unele din ele chiar deosebit de grave, precum: boli cardiovasculare, boli gastroduodenale, diabet, boli de piele, tuberculoză, scleroză multiplă, cangrene, epilepsie, encefalită, cancer, SIDA şi multe altele.

Vitaminoterapia s-a impus ca urmare a marii descoperiri realizate în anul 1912 de biochimistul polonez Casimir Funk – vitaminele. El le-a denumit “aminele vieţii” şi a stabilit importanţa lor majoră de catalizatori ai nutriţiei, absorbţiei şi digestiei, deci ai metaboloismului general al organismului; vitaminele nu pot fi sintetizate de către organismele superioare, cu toate că unele animale, consumatoare de plante, le pot transforma şi înmagazina (este vorba despre vitaminele A şi D).

Sursa de bază a vitaminelor este lumea vegetală, şi omul le obţine mai ales din anumite cereale, fructe, legume şi zarzavatur crude; deşi s-a făcut o mare propagandă în ceea ce priveşte vitaminele, încercându-se în repetate rânduri obţinerea acestora pe cale sintetică, în laborator, esernţial pentru sănătatea şi menţinerea stării de echilibru a organismului omului este ca ele să fie extrase din produsele naturale. Importanţa acestui fenomen a fost observată de abia prin anii 190, când un cercetător biochimist american – Edward Howell – a descoperit enzimele, purtătoarele vieţii şi ale materiei vii din orice fiinţă vie.

Enzimele nu pot fi sintetizate artificial, pe cale chimică, deoarece sunt substanţe vii, netransformabile, şi acţionează înstrânsă corelare cu vitaminele.

De la aceste două descoperiri fundamentale din domeniul nutriţiei şi metabolismului s-a conturat din ce în ce mai pregnant şi mai evident ideea de hrană vie, nealterată chimic, şi de alimetaţie vegetariană pură, neprelucrată termic, mai ales atunci când s-a constatat că majoritatea vitaminelor şi enzimelor se degradează la temperaturi de peste 70 de grade Celsius.

Aşafdar, vitaminoterapia s-a impus ca o alternativă la alte forme de terapie alopată, propunând consumarea fructelor, legumelor şi zarzavaturilor întregi, şi a sucurilor acestora – care au o concentraţie mult mai mare de vitamine, enzime, minerale şi antioxidanţi – factori esenţiali ai vieţii şi ai sănătăţii.

În ceea ce priveşte sucurile de legume, fructe şi zarzavaturi, se impune o precizare. Anumite produse, mai ales acelea care au o consiustenţă mai mare, sunt mai greu suportate de către persoanele cu afecţiuni digestive, datorită fibrelor vegetale de celuloză, pe câtă vreme sucurile lor naturale sunt mult mai uşor asimilabile, realizând concentraţii mari de zaharuri, protide, lipide, diastaze, mucilagii, factori antibiotici, hormoni vegetali, vitamine, săruri minerale şi oligoelemente.

Produsele naturale cu o mare concentraţie de vitamine pot fi utilizate cu succes în orice tip de aimentaţie: cel vegetarian strict, lacto – vegetarian, ovo – lacto – vegetarian şi chiar în cel omnivor.

Alimentele cu o concentraţie bogată de vitamone contribuie la îmbogăţirea şi diversificarea hranei, aducând un surplus energetic deosebit de important pentru organism, atât pentru cel sănătos, cât şi pentru cel afectat de boală. De exemplu, un litru de suc de struguri conţine 900 de calorii, cât 650 de grame de carne sau cât 1 ouă.

Alimetele bogate în vitamine, cum şi sucurile proaspete obţinute din acestea, nu au, practic, nici o contraindicaţie, putând fi consumate în orice anotimp şi la orice vârstă, atât de către persoanele afectate de boală, cât şi de cele sănătoase, cărora le întreţine starea de sănătate şi de vitalitate. În ultimele decenii ale secolului al XX-lea, importanţa acordată acestei terapii complementare a luat o amploare din ce în ce mai mare, mai ales în acele ţări superindistrializate, confruntate ciu grave probleme de nutriţie, unde poluarea contribuie la degradarea continuă a sănătăţii omului (obezitate, cancer de colon, constipaţie, ateroscleroză, gută, diabet etc.), datorită chimizării agriculturii şi consumului de semipreparate industrializate şi de băuturi preparate în marea parte din coloranţă atrăgători, dar nocivi pentru organism.

Produsele naturale nealterate chimic au o mare importanţă terapeutică şi efecte benefice multiple, fiind numite, în general, alimente medicament. Principalele efecte pe care acestea le au asupra organismului uman pot fi rezumate astfel:

- asigură un mare aport energetic;

- sunt mult mai uşor asimilabile decât produsele de provenienţă animală;

- efortul digestiv de asimilare şi pierderile de energie prin digestie sunt minime;

- reglează în mod optim tranzitul intestinal şi digestia;

- cresc considerabil diureza, favorizând purificarea organismului prin eliminarea masivă a toxinelor;

- contribuie la fortificarea, la întărirea sistemului imunitar;

- intensifică şi reglează funcţionarea glandelor endocrine;

- curăţă şi fluidifică sângele şi limfa;

- sunt adevărate concentrate de vitamine, acizi organici şi enzime – indispensabile pentru fortificarea şi revitalizarea organismului, pentru menţinerea unei sănătăţi de fier;

- conţin, de asemenea, fermenţi, minerale şi oligoelemete care nu se pot extrage din alimentele de provenienţă nevegetală;

- sunt bine suportate de către cele mai sensibile organisme;

- nu au practic nici un fel de contraindicaţie;

- marea lor majoritate sunt foarte plăcute la gust, şi acceptate chiar şi de copii cu multă plăcere;

- sunt 100 % naturale şi nedegradate sau prelucrate termic;

- au efecte terapeutice certe şi contribuie la obţinerea unei longevităţi sporite şi active.

Există substanţe active conţinute de fructe şi legume, cu proprietăţi terapeutice deosebit de importante.

Este constituentul fundamental al fructelor şi legumelor, cu excepţia oleaginoaselor, şi se găseşte în proporţii de 70-90 % în fructele suculente. Această apă nu se găseşte în stare pură, ci este vorba despre o apă prelucrată biologic de către plante, foarte sterilă, adică lipsită de microbi şi de bacterii: este o adevărată “apă vie” cu efecte hrănitoare şi terapeutice asupra organismului uman.

Conţinutul de apă al fructelor şi legumelor se măreşte considerabil în perioada de pârguire şi de coacere, datorită osmozei care concentrează zaharurule şi dezvoltă procesele de prodcere a sucului natural.

Cele mai bogate fructe în apă sunt:

- căpşunile – 87 – 91 %

- lămâile – 85 – 90 %

- portocalele – 80 – 85 %

- piersicile – 86 – 91 %

- grape – fruit – 80 – 90 %

- corcoduşele – 82 – 90 %

Cu toate că struguri sunt unele dintre cele mai zemoase fructe, conţin doar 72 – 73 % apă, datorită concentraţiilor mari dezaharuri (16 – 22 %)

Fructele oleaginoase – nucile, migdalele – conţin cel mai scăzut procent procent de apă: 3 – 6 %.

Zaharurile (glucidele)

Sunt preznte în legume şi în fructe sub formă de monozaharide, dizaharide şi polizaharide.

Monozaharidele

Sunt substanţe solubile în apă, cu gust dulce şi tendinţă de critalizare. Sunt reprezentate mai ales în pentoze şi hexoze. Pentozle sunt monozaharide cu formula chimică C₅H₁₀O₅ şi sunt constituite din riboză, dezoxiriboză, xiloză, arabinoză.

Riboza intră în componenţa acizilor nucleici, dezoxiriboza este o componenă de bază a ADN – ului, xiloza participă la formarea pereţilor celulari (se găseşte în coaja nucilor, alumnelor şi sâmburilor) şi arabinoza se găseşte în gumele (cleiul) format în crăpăturile scoarţei sau cojii unor specii pomicole sâmburoase (vişin, cireş, cais, piersic, prun, migdal).

Hexozele

Sunt monozaharide cu formula chimică C₆H₁₂O₆ şi sunt reprezentate de glucoză, fructoză (levuloză), galactoză, manoză şi sorboză.

Glucoza sau dextroza se găseşte în majoritateafructelor şi legumelor, în diferite proporţii şi concentraţii. Este solubilă în apă şi uşor asimilabilă de către organism. Intră în compoziţia chimică a zaharozei, maltozei, amidonului şi celulozei. Proporţia optimă a glucozei în sângele uman este de 0,1 %, iar perturbarea acestei concentraţii duce la diabet. Se descompune, în procesul de fermentaţie a fructelor, în alcool etilic şi bioxid de carbon – acesta fiind procesul de bază prin care se obţin băuturile alcoolice naturale.

Fructoza sau levuloza se întâlneşte alături de glucoză în fructele dulci, flori şi miere. Este de 1,5 ori mai dulce decât zaharoza şi de 2,2 ori mai mare decât glucoza. Are, însă, o metabolizare diferită şi mult mai sănătoasă pentru organismul uman decât glucoza, producând creşteri mai mici ale glicemiei.

Fructoza are o mare valoare energetică şi proprietăţi nutritive şi terapeutice deosebit de benefice.

Dizaharidele

Sunt compuşi hidrocarbonaţi cu formula cimică C₁₂H₂₂O₁₁ şi se formează din două molecule de monozaharide, prin eliminarea unei molecule de apă. Dizaharidele sunt reprezentate prin zaharoză, maltoză şi gentiobioză. Zaharoza are o mare răspândire în fructe, legume, nectarul florilor, frunze şi seva plantelor.

Polizaharidele

Sunt produşi macromoleculari naturali, frmaţi prin condensarea unui număr variabil de monozaharide (mai ales glucoză). Au formula chimică (C₆H₁₀O₅)_n şi sunt insolubili în apă.

Principalele polizaharide sunt: amidonul, pectinele, celuloza, hemiceluloza şi lignina. Proprietăţi energetice, însă, au numai amidonul şi pectinele.

Amidonul se găseşte sub formă de grăunciori (9-200 micrini) în fructe, legume şi frunzee plantelor. Cea mai mare concentraţie de amidon se găseşte în miezul castanelor comestibile.

Amidonul constituie principala substanţă de rezervă a pomilor şi arbuştilor fructiferi. Se găseşte în cantitate mare în fructele şi legumele verzi; pe măsura coacerii, se trannsformă în zaharuri mai simple (glucoze), determinând gustul plăcut, dulce, al fructelor şi legumelor coapte.

Pectinele au rolul de a cimenta celulele ţesuturilor între ele. Proprietatea lor fundamentală este aceea de a forma geluri în prezenţa zahărului şi a acizilor, proprietate pe care se bazează prepararea jeleurilor, gemurilor şi a marmeladelor de fructe.

Glucidele

Îndeplinesc funcţii importante în organismul uman. Asigură mai mult de jumătate din necesarul energetic al corpului şi al psihicului. Necesarul de glucide al organismului este de 4-5 g/ kg corp în 24 de ore. La effort intens, glucidele se epuizează repede, dar se regenerează la fel de repede din lipidele de rezervă. În sesn invers, excesul de glucide se transformă în lipide, conducând înmopd inevitabil la obezitate.

Glucidele îndeplinesc şi importante roluri plastice în compoziţia celulelor şi a ţesuturilor. Ele menţin totodată nivelul glicogenului din ficat şi cel al celulozei din sânge.

Glucidele, mai ales cele solubile, joacă rolul de detoxifianţi ai organismului, intervenind asupra permeabilităţii membranelor celulare şi tisulare.

Lipidele

Sunt esteri ai glicerinei cu acizii graşi saturaţi sau nesaturaţi. Pot fi simple sau conjugate. Cele simple sunt formate din carbon, oxigen şi hidrogen şi îndeplinesc mai ales roluri energetice (gliceridele, steridele şi ceridele).

Lipidele conjugate conţin C, H, O, P, N şi S şi îndeplinesc mai ales roluri plastice în organism.

Una dintre cele mai importante lipide conjugate (fosforate) este lecitina, care are un rol esenţial în funcţionarea celulelor nervoase, transmiterea influxului nervos şi randamentul creierului.

Uleiurile vegetale, bogate în acizi graşi nesaturaţi (tinoleic, linoleic şi arahidonic) pot juca rolul vitaminei F. Fructele cele mai bogat în lipide sunt nucile, alunele, arahidele şi migdalele. Dintre plante şi legume – floarea soarelui (seminţe), măslinele şi soia, cu bogate conţinuturi lipidice.

Proteinele

Aoxeinele sunt cele mai importante substanţe organice cu rol plastic în organism, intrând în structura celulelor şi a ţesuturilor. Totodată, intră şi în compoziţia unor enzime cu rol important în reacţiile biiochimice ale organismului. Sunt formate din carbon, oxigen, hidrogen şi sulf.

Proteinele vegetale, spre deosebire de cele animale, contribuie la menţinerea echilibrului colesterolului în organism.

În compoziţia proteinelor intră peste 30 de aminoacizi, dintre care 22 se găsesc în lumea plantelor, fructelor, legumelor şi cerealelor. Dintre aceştia, 8 sunt consideraţi esenţiali, indispensabili vieţii, precum: leucina, izoleucina, lizina, fenilalanina, valina, treonina, metionina şi triptofanul.

Proteinele se găsesc în cantităţi mici în fructe, dar au concentraţii importante în legume şi cereale (soia, fasole, linte, cartof, praz, tomate, porumb, grâu, orz, secară).

Acizii organici

Cei mai importanţăp acizi organici sunt: acidul citric, acidul malic, tartric, benzoic, succinic, lactic, salicilic, oxalic, acetic şi galacturonic.

Acizii organici au un rol protector asupra vitaminei C, înlesnesc circulaţia apei în organism şi contribuie la proceele digestive.

Acidul citric se găseşte mai ales în lămâi, corcoduşe, zmeură, căpşuni, coacăze, pere, caise, piersici. Are importante efecte bactericide.

Acidul malic este prezent în fructe precum: mere, pere, gutui, prune, vişine.

Acidul tartric este prezent în cantităţi mari în struguri, dar se găseşte şi în afine, păducel, moşmoane, cireşe, prune, piersici.

Acidul benzoic are o puternică acţiune bactericidă şi se găseşte mai ales în afine, merişoare şi răchiţele.

Acidul chinic este important în virtutea proprietăţii sale de a dizolva uraţii şi este prezent mai ales în afine şi în merişoare.

Vitaminele

Vitaminele sunt substanţe organice deosebit de active, indispensabile vieţii. Împreună cu hormonii şi enzimele, vitaminele fac parte din grupa biocatalizatorilor naturali.

Ele nu pot fi sintetizate de către organismul uman, ci sunt obţinute şi stocate din diverse alimente vegetale sau de origine animală.

Vitaminele se clasifică astfel:

Vitaminele hidrosolubile (solubile în apă) sunt catalizatori ai reacţiilor de oxidoreducere, care eliberează energia necesară organismului. Ele nu se pot depozita în organism şi aportul lor prin alimentaţie trebuie să fie zilnic.
Vitaminele liposolubile (solubile în grăsimi sau în solvenmţii grăsimilor) se depozitează în organism (mai ales în ficat) şi deci nu este obligatorie ingerarea lor zilnică. Totuşi, carenţele lor pot produce tulburări grave în organism, uneori ireversibile. Liposolubile sunt vitaminele A, D, E, F şi K.

- vitamina A şi provitamina A (beta-carotenul)

- este liposolubilă, denumită şi retinol;

- este prezentă în alimente de origine animală,ca: ficat, untură de peşte, unt, brânză şi lapte;

- în fructe şi legume se găseşte numa sub formă de provitamină A (caroten), din care organismele vii sintetizează retinolul şi îl stochează;

- fructele şi legumele cele mai bogate în provitamină A sunt: cătina albă, caisele, piersicile, bananele, murele, morcovii, ardeiul gras, sfecla, spanacul, varza roşie;

- vitamina A este vitală pentru întreţinerea la nivel optim a unor funcţii importante în organsim, precum: reproducerea, creşterea, vederea, sănătatea pielii, sănătatea mucoaselor, a gingiilor, aparatul imunitar;

- dozele necesare organismului adult sunt de 900 – 1400 µg sau E. R.

- carenţele de vitamină A afectează grav creşterea la copii, vederea, produce dermatite şi alterează funcţiile respiratorii, digestive, genito – urinare şi imunologice.

Complexul vitaminelor B

Cuprinde 12 vitamine hidrosolubile: B₁, B₂, B₃ (PP), B₄ (colina), B₅(acidul pantotetic), B₆, B₈ (biotina), B₉ (acidul folic), B₁₂, B₁₅, inozitolul şi acidul paraaminobenzoic.

a. Vitamina B₁

- stimulează reacţiile de transformare glucide - lipide – proteine;

- intervine în procesele de generare a energiei chimice în organism şi întreţine buna funcţionare a sistemului nervos;

- necesarul zilnic este de 1-2 mg;

- carenţa gravă de vitamină B₁ declanşează boala beri-beri, tulburarea metabolismului şi tulburări cardiovasculare deosebit de grave;

b. Vitamina B₂

- se mai numeşte riboflavină sau lactoflavină;

- se găseşte aproximativ în aceleaşi produse alimentare ca şi vitamina B₁: drojdia de bere, organe animaliere, cereale, legume şi fructe (alune, piersici, nuci, pere,mere, citrice);

- face parte din structura uno0r enzime care reglează metabolismul zaharurilor şi aminoacizilor, funcţionarea ţesuturilor şi a sistemului nervos;

- necesarul zilnic este de 1 – 3 mg;

- deficitul său conduce la afecţiuni dermatologice oculare, boli nervoase şi imunologice;

Vitamina B₃ sau PP (niacina)

- numele de niacină este atribuit acidului nicotic sau nicotinaminei;

- sursele sale naturale sunt: germenii de grâu, drojdia de bere, pâinea integrală, ficatul, carnea de peşte şi ouăle, carnea de pasăre şi anumite fructe (smochine, curmale, avocadă, arahide, alune, castane, caise, piersici, prune, banane, citrice);

- necesarul zilnic este de 13-26 mg.;

- niacina este una dintre cele mai stabile vitamine în timpul păstrării şi al prelucrării fructelor şi legumelor.

Vitamina B₄ (colina)

- este o bază azotată foarte răspândită în stare liberă sau combinată;

- prezenţa ei este indispensabilă dezvoltării şi în procesul de lactaţie;

- previne încărcarea grasă a ficatului;

- se găseşte mai ales în nuci şi în multe alte fructe.

Vitamina B₅ (acidul pantotetic)

- este o vitamină esenţială pentru producerea energiei organismului din glucide, lipide şi protide şi are multiple roluri vitale în metabolismul celular;

- este considerată esenţială în producerea anticorpilor şi asigurarea integrităţii tegumentelor;

- sursele naturale de acid pantotetic sunt: lăptişorul de matcă, germenii de grâu, pâinea integrală, cerealele, măruntaiele, carnea, drojdia de bere, legumele verzi şi fructele (alune, coacăze, căpşuni, caise, prune, agrişe, zmeură, cireşe, citrice, banane;

- necesarul zilnic este de 7-20 mg.

Vitamina B₆ (piridoxina)

- este o vitamină care intervine în sinteza aminoacizilor, serotoninei, catabolizarea glicogenului, reglarea colesterolului, formareahematiiloor şi leucocitelor;

- este o vitamină larg răspândită în natură şi o găsim mai ales în carne, peşte, ouă, legume şi fructe (căpşuni, piersici, mure, prune, mere, pere, afine, cătină albă, struguri;

- necesarul zilnic este de 1 – 2 mg;

- deficitul acetei vitamine determină eriteme, dermatite, anemie, slăbiciune musculară, stări maniaco – depresive,infecţii;

Vitamina B₈ (biotina sau vitamina H)

- biotina împreună cu inozitolul şi acidul pantotetic formează un grup de vitamine esenţiale pentru dezvoltarea şi creşterea organismului uman;

- cele mai importante surse de biotină sunt: ficatul, gălbenuşul de ou, drojdia de bere,laptele, orezul nedecorticat, precum şi legumele şi fructele (zmeura., merele, prunele, citricele, avocado, nucile);

- necesarul zilnic de biotină al organismului uman este de 100 – 300 mg.;

Vitamina B₉ (acidul folic)

- participă la sinteza acizilor nucleici, creşterea şi reproducerea celulară, şi contribuie la formarea acizilor stomacali şi ai digestiei;

- este indicatăîn anemii, în tulburări digestive şi în convalescenţe;

- sursele sale cele mai importante sunt legumele verzi, grâul integral, porumbul, gălbenuşul de ou, ficatul, morcovii, avocado, casiele, migdalele, castanele, protocalelel şi fragii;

- doza zilnică necesară este de aproximativ 400 µg;

- nu are o toxicitate cunoscută;

Vitamina B₁₂

- a fost descoperită în anul 1947 în ficatul de vită;

- este prezentă numai înprodusele de origine animală: carne, ficat, peşte, ouă, lactate;

- plantele nici nu folosesc această vitamină, deci este specifică organismelor superioare;

- este o vitamină esenţială în sinteza de AND, in formarea globulelor roşii şi în funcţionarea neuronilor cerebrali;

- doza uzuală zilnică este de 3-4 mg;

- hipovitaminoza B₁₂ provoacă afecţiuni grave, precum: anemie macrocitară (scăderea numărului leucocitelor, hematiilor şi trombocitelor, astenie, tulburări neuro-psihice;

Vitamina B₁₅ (acidul panganic)

- rolul său cel mai important este de prevenire a fenomenelor de hipoxie (insuficienţă de oxigen la nivelul celulelor), mai ales în zona muşchiului cardiac;

- acidul panganic se utilizează pentru tratamentul astmului, anghinei pectorale şi insuficienţei coronariene, precum şi pentru detoxifierea organismului (alcool, narcotice şi barbiturice);

- iniţial, a fost extrasă din sâmburii de caise, dar actual se obţine din cereale, precum grâul şi orzul;

- necesarul zilnic de vitamină B₁₅ al unui adult este de 2 mg.

Inozitolul

- este o vitamină hidrosolubilă;

- împreună cu colina, previne încărcarea grasă a organelor: ficat, inimă, artere;

- este o vitamină foarte eficace în combaterea obezităţii, precum şi pentru protecţia celulelor cerebrale şi din măduva osoasă;

- inozitolul are un rol esenţial în întreţinerea şi creşterea părului, combătând calviţia.

Vitamina C (acidul ascorbic)

- este una dintre cele mai cunoscute şi mai folosite vitamine pe plan mondial;

- are o importanţă vitală pentru organismul uman;

- are funcţii multiple în organism: creşte potenţialul imunitar şi rezistenţa la infecţii şi intoxicaţii, are rol important în sinteza acizilor nucleici, în sinteza şi metabolismul fierului, reglează concentraţia glucozei în sânge;

- are un rol esenţial în sinteza colagenului din cartilagii şi oase;

- frânează sinteza colesterolului;

- combate ateroscleroza;

- este indispensabilă în procesul de creştere;

- are un puternic rol antioxidant (boli cardiovasculare şi cancer);

- cele mai importante surse de vitamina C sunt fructele, legumele, zarzavaturile, dar ea este prezentă şi în carne;

- se găseşte mai ales în măceşe, cătină albă, coacăze, citrice, ardei roşu, mărar, pătrunjel şi roşii;

- este important de reţinut faptul că vitamina C se distruge cu uşurinţă prin prepararea termică a alimentelor (fierbere, prăjire) şi este deci de preferat să se consume legumele şi fructele crude şi proaspete;

- necesarul de vitamină C pentru un adult este de 50-90 mg / zi; în tratamente se poate ajunge până la o dăoză zilnică de 500 mg;

- hipovitaminoza C poate declanşa boli şi afecţiuni multiple, mergând chiar până la scorbut;

Vitaminele D

- se cunosc 7 tipuri de vitamine D, după natura sterolilor din care provin;

- are un rol esenţial în metabolismul calciului şi deci în procesul de formare a oaselor şi cartilagiilor, în funcţiile renale şi cele ale sistemului nervos;

- carenţa de vitamină D produce rahitismul la copii şi osteoporoza la bătrâni, favorizează apariţia gingivitei, a infecţiilor dentare, a crampelor musculare;

- vitamina D se găseşte în untul de cocos, untul de arahide, avocado, lapte, unt, gălbenuş de ou;

- cantitatea zilnică necesară organismului este de 400 u. i.

Vitamina E (tocoferolul)

- este o vitamină foarte larg răspândită în natură, în produsele vegetale şi animale;

- cele mai bogate surse de vitamina E sunt uleiurile seminţelor vegetale, pâinea neagră şi integrală, ficatul animalelor şi numeroase fructe, precum: nucile, migdalele, alunele, cătina albă, măceşele, castanele, uleiul de măsline;

- vitamina E are un rol esenţial în protecţia membranelor şi funcţiilor celulare, al pereţilor vaselor sangvine;

- are rol vital în funcţia de reproducere, în tratamentul anemiilor şi maladiilor cancerigene, previne ateroscleroza şi distoniile musculare;

- necesarul zilnic de vitamina E este de 10 – 30 mg, pentru un adult.

Vitamina F

- această vitamină este formată dintr-un complex de 3 acizi graşi esenţiali polinesaturaţi: acidul linoleic, acidul linolenic şi acidul arahidonic;

- organismul uman nu îi poate sintetiza şi îi obţine exclusiv din alimentaţie: carne de pasăre şi mamifere, peşte oceanic (cod, ton, hering), crustacee, germeni de grâu şi mai ales uleiuri vegetale (floarea soarelui, soia, porumb, nucă, arahide, măsline);

- studii medicale recente au arătat faptul că acizii graşi polinesaturaţi au un rol deosebit în prevenirea aterosclerozei, ateroamelor şi cardiopatiilor ischiemice;

- aceşti acizi intervin şi în procesele de respiraţie a organelor vitale;

- reglează viteza de coagulare a sângelui;

- contribuie la funcţionarea normală a glandelor endocrine;

- nu se cunoaşte doza zilnică de vitamină F (deoarece ea se depozitează în ţesutul gras al corpului), dar s-a estimat că la un procent de 25% de grăsimi în alimentaţie, proporţia acizilor graşi polinesaturaţi trebuie să fie de 1-2 %

Vitamina K

- această vitamină are trei forme de existenţă: K₁ (existentă în plante), K₂ (sintetizată de flora microbiană din intestinul gros) şi K₃ (obţinută pe cale farmacologică);

- vitamina K₁ se găseşte mai ales în spanac, cereale, mazăre, ouă, carne, fructe (măceşe, cătină albă, căpşuni, mere);

- vitamina K este antihemoragică;

- intervine în procesul de sinteză a protombinei, substanţă esenţială în coagularea sângelui;

- este o vitamină esenţială pentru buna funcţionare a ficatului, reprezentând un factor de longevitate;

- se apreciază că doza zilnică necesară este de o,5 – 1 mg, pentru omul adult;

Vitamina P

- denumirea sa vine de la termenul de “permeabilitate”, căci ea reglează permeabilitatea vaselor sangmvine;

- în clasa acestei jvitamine sunt cuprinse o gamă largă de substanţe foarte viu colorate (sau incolore), denumite flavonoizi, prezente în coaja fructelor şi petalele florilor (ritinul, quercitina, hesperidina, citrina);

- are proprietăţi oxidoreducătoare, antiinflamatorii, antisclerotice, antitumorale şi de protecţie a vitaminei C;

- vitamina P formează un cuplu perfect cu vitamina C, eficient în aproape toate maladiile biologice (chiar şi în cancer);

- cantitatea necesară de bioflavonoizi pe zi, pentru un adult, este de 100 mg şi se obţine uşor prein consumul de fructe proaspete cu tot cu coajă, şi vegetale colorate divers.

Substanţele minerale

Legumele şi fructele conţin atât macroelemente (calciu, fosfor, magneziu, potasiu, sulf) cât şi numeroase microelemente sau oligoelemente (aluminiu, bor, cobalt, cupru, fier, fluor, iod, mangan, molibden, zinc).

Borul (B)

este un microelement care contribuie la sinteza şi metabolismul glucidelor, protidelor şi acizilor nucleici;
are roluri importante în absorbţia azotului, potasiului, magneziului şi calciului;
concentraţia de bor din legume şi fructe este maximă în perioada de creştere, scăzând simţitor când începe pârguirea şi coacerea;
merele conţin aproximativ 30 mg / litru în luna august, când coacerea este completă.

Calciul (Ca)

este un macroelement întâlnit în cantităţi mari în aproape toate speciile de legume şi de fructe;
cele mai mari cantităşţi de calciu le conţin nucile, alunele, migdalele, smochinele, măceşele, portocalele;
calciul are un rol esenţial în respiraţia şi schimburile de la nivel celular ale organismelor vii;
la mamifere şi la oameni intră în compoziţia şi funcţionarea sistemului osos, dinţilor, pielii şi sistemului nervos;

Cobaltul (Co)

intră în compoziţia vitaminelor B şi creşte activitatea enzimelor;
în organismul uman, cobaltul participă la buna funcţionare a globulelor roşii din sânge;
se găseşte în cantităţi mai importante în caise, pere, nuci, cireşe, vişine.

Cuprul (Cu)

este un microelement prezent în aproape toate legumele şi fructele, în cantităţi specifice;
are un rol deosebit de important în metabolismul glucidelor şi în formarea clorofilei.

Fierul (Fe)

este un component esenţial al hemoglobinei şi al enzimelor oxidoreducătoare;
fierul este un element important în tratamentul anemiilor, asociat cu vitamina C;
în fructe este prezent mai ales în alune, migdale, nuci, smochine, castane, măceşe, piersici, mure, afine, căpşuni.

Fluorul (F)

este un microelement care contribuie la fixarea calcului în oase şi în dinţi;
intervine în activitatea unor enzime importante din organismul uman;
se găseşte mai ales în nuci, mere, portocale, piersici, căpşuni, coacăze;

Fosforul (P)

este un macroelement important care intră în constituţia oaselor şi dinţilor şi are rol important n metabolismul lipidelor;
se întâlneşte în structura nucleoproteinelor, fosfoproteinelor, fitinelor, lecitinelor;
contribuie la procesele de respiraţie, asimilaţie, şi la transferul de energie în organismele vii;
în fructe se întâlneşte mai ales în nuci, smochine, caise, piersici, zmeură, coacăze;
necesarul unui om adult este de 800 mg fosfor pe zi.

Iodul (I)

este un microelement esenţial pentru sănătate;
intră în compoziţia apei, a ciupercilor şi a numeroase fructe (vişine, cireşe, căpşuni, agrişe);
reglează buna funcţionare a gşlandei tiroide, previne formarea guşii endemice;
ajută la funcţionarea sistemului nervos şi stimulează gândirea;
intervine benefic în metabolismul colesterolului şi activează metabolismul general al organismului.

Magneziul (Mg)

este un macroelement care intră în constituţia clorofilei şi deci se întâlneşte în toate speciile vegetale;
este prezent aici