Ochii

Ochii

Intre valva ileocecala din colon si urmatorul saculet de deasupra, avem zona corespunzatoare ochilor. Aici avem o alta situatie delicata.  Sistemul optic este un miracol ce trebuie contemplat. Este un pacat si o crima felul in care oamenii isi considera vederea ca atare, pana ce aceasta se diminueaza sau dispare. Aceasta zona poate mai mult ca altele, ar trebuie luata in considerare prima.

    De fapt sistemul nostru optic este mult prea complicat pentru a fi descris in mod inteligent doar in cateva randuri. Mai intai ochii nu sunt  decat factorii  ce contribuie in perceptia vizuala a lucrurilor vazute. Ca si urechile noastre  vibratiile energiei cosmice sunt mijloacele prin care formele si culorile sunt transmise creierului, pentru a fi interpretate drept “ceea ce vedem”.

    Primul pas al vederii implica retina, care este o membrana delicata, reprezentand  partea terminala a nervului optic. Fiind subtire  este compusa din mai multe straturi, printre care straturile pigmentare care inregistreaza culoarea, apoi stratul nervos, urmate de alte 7 straturi. Starea fiecarui strat  reflecta, tipul, calitatea si nivelul vederii. Este asemenea unei lentile, a unui aparat foto complex.

    In primul strat al retinei se gasesc conuri si batsonase, care transmit vibratiile obiectelor sub   forma mesajelor catre celulele nervoase, spre chiasma optica , sfarsind in talamus si al treilea ventricul. Al treilea ventricul este o zona foarte importanta a tamplei, intre talmusul optic si creier, vezi ilustratia hipotalamusului.

    Pentru a  clarifica prezenta conurilor si bastonaselor in retina, ar trebui sa stii ca sunt doar 125 milioane de astfel de celule, pe langa 1.250 fibre   optice nervoase. Ai putea crede ca privind aceste cifre exista o marja de siguranta  mare privind retina si mai ales vederea; dar amintiti-va ca aceste obiecte microscopice au nevoie de  doua lucruri esentiale pentru a va servi vederea: nutritie si curatenie Au nevoie de hrana nutritiva, naturala si  canale excretorii curate pentru eliminarea toxicitatii din corp. Avand putin timp si spatiu la dispozitie, ar dura prea mult descrierea  cailor, prin  care obiectul privit trebuie sa treaca pentru a fi transmis corect la creier in  scopul si intelegerii corecte, a ceea ce vezi. Cu alte cuvinte  formele, culorile si calitatea perceptiei obiectelor din raza ta vizuala, sunt transmise prin impulsuri vibratorii, prin labirintul de nervi corespunzator.Toate aceste impulsuri sunt coordonate in creier , astfel incat acesta sa-ti arate in detaliu obiectul pe care- l vezi.

    Cand neglijam sa ne ingrijim ochii, ne lasam descoperiti viitoarelor probleme.  Oamenii nu se pot imagina ca fiind incapabili sa vada ! Aproape orice persoana varstnica cu vederea diminuata v-ar putea  spune o poveste trista deoarece nu au dat atentia cuvenita ochilor. In acelasi timp sa nu uitati nici un moment ca de cele mai multe ori colonul este un factor contribuabil al problemelor de ochi.

    Nu subestimati niciodata  valoarea unui colon curat. Ganditi inainte! Faceti totul posibil pentru a evita scaderea vederii si senilitatea prematura.


Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.